Ponta i-a transmis lui Băsescu propunerea de numire a lui Chițoiu interimar la Economie

Ponta i-a transmis lui Băsescu propunerea de numire a lui Chițoiu interimar la Economie
Publicat: 08/10/2013, 14:46
Actualizat: 27/03/2015, 07:14

Premierul Victor Ponta a transmis la Cotroceni propunerea de numire a vicepremierului Daniel Chițoiu, urmând ca o nouă propunere pentru acest portofoliu să fie înaintată în maximum 45 de zile.

„În cursul zilei de astăzi, primul-ministru Victor Ponta a transmis către președintele României, Traian Băsescu, propunerea ca viceprim-ministrul și ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, să preia interimatul Ministerului Economiei, urmând ca șeful Executivului să facă, în maximum 45 de zile, în conformitate cu legile în vigoare, o nouă propunere pentru portofoliul acestui minister”, informează Guvernul.

Vosganian și-a anunțat luni demisia din funcția de ministru. El a făcut acest anunț după ce a ieșit din cabinetul președintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o ședință a liderilor PNL la care au participat și premierul Victor Ponta și liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

Demisia a fost prezentată la scurt timp după votul dat în Senat de respingere a solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmăririi penale împotriva lui Vosganian.

La conducerea Ministerului Economiei a fost propus de PNL, temporar, vicepremierul Daniel Chițoiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...